Dinamo a făcut o mișcare puțin cam neinspirată. Echipa din Ștefan cel Mare a cumpărat un jucător în condițiile în care echipa este aproape în faliment. Formația roș-albilor nu poate să plătească salariile jucătorilor, dar cumpără jucători.
Dinamo trece printr-o perioadă mai mult decât grea. Știrile repetate și contradictorii au transformat povestea Dinamo București într-o adevărată telenovelă. Microbiștii aproape au pierdut șirul acționarilor care vin și pleacă, pleacă și vin; promisiunile de plată a salariilor restante revin periodic, fără a fi concretizate; jucătorii amenință cu plecarea, unii chiar renunțând la colaborare; chiar și pentru postul de antrenor se vehiculează noi nume la fiecare două zile.
Și în tot acest haos, vine vestea bombă: Dinamo face primul transfer din această iarnă!
Andrei Blejdea a acceptat să vină în ”Ștefan cel Mare”, în ciuda incertitudinilor de la club și vocilor care anunță falimentul.
„Ultima oară la FC Argeș, fotbalistul Andrei Blejdea (născut pe 22 iunie 1996 în Capitală) a semnat astăzi un contract cu Dinamo București, valabil până la 30 iunie 2022, a anunțat conducerea sportivă a clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial.
Mijlocaș ofensiv, Andrei Blejdea a fost format la Academia Dinamo, fiind coleg de generație la grupa de juniori 1996 cu Ionuț Nedelcearu și Andrei Radu.
”Fost component al reprezentativei de juniori sub 17 ani a României (8 selecții), Andrei Blejdea a plecat din Ștefan cel Mare în 2014 la Wil (Elveția) și a mai jucat în carieră pentru Domzale U19 și Kranj (ambele din Slovenia), Eintracht Braunschweig II (Germania), Academica Clinceni, Pandurii Tg. Jiu și FC Argeș, cu care a promovat vara trecută în prima ligă a României”, se arată în comunicatul oficial emis de Dinamo.
Blejdea va juca la Dinamo cu numărul 19, iar cota sa de piață este de 150.000 de euro.
Transferul are loc în contextul în care mai mulți fotbaliști dinamoviști au plecat deja de la club, sătui de promisiunile repetate, neonorate de conducerea clubului bucureștean.
Mai mult, și alți jucători amenință cu plecarea. Printre aceștia, și căpitanul echipei.
„Am spus că dacă banii nu vin mâine, săptămâna viitoare vor fi probleme mari pentru că săptămâna viitoare mulți jucători vor pleca. Dacă se va întâmpla asta, 99% voi pleca și eu”, a spus Ante Puljic.
Mai mult, croatul declară că dacă va pleca de la Dinamo nu va mai reveni în România.
„Am spus mereu că e singurul clubul din România la care pot să joc. Am spus mereu am spus asta. Dacă am spus asta, așa va fi. Crede-mă! Nu pot să spun ceva și să fac altceva. Niciodată. Dacă voi pleca din România, nu mă voi întoarce la alt club, doar la Dinamo”, a adăugat Puljic.
Rămâne de văzut cum va continua și, mai ales, cum se va încheia acest serial de suspans care a devenit evoluția clubului bucureștean, din nefericire pentru suporterii dinamoviști.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…