Naționala lui Mirel Rădoi trece printr-o perioadă dificilă, aceasta nu a reușit să se califice la Campionatul European în ciuda faptului că țara noastră îl va găzdui. Antrenamentele echipei sunt insuficiente, iar asta face aproape imposibilă chimia între jucători.
Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a fost prezent într-o emisiune unde a vorbit mai mult despre selecţiile jucătorilor la echipa naţională şi despre modul în care acestea sunt făcute.
Întrebat despre felul în care se face selecţia la echipa naţională şi de ce nu avem un 11 de bază, Rădoi a răspuns: “Să înţeleg că ar trebui să sărim peste criteriul formei sportive? E important de discutat, pentru că acum cârteva luni ziceaţi că trebuie să fie prezent jucătorul care este în formă sportivă. Principiile noastre sunt clare. În momentul în care vorbim de jucători de valoare, dar care nu joacă foarte multe meciuri, nu o să vedeţi mai mult de trei la echipa naţională.“
România este una din cele 3 ţări care vor găzdui o parte din Campionatul European EURO 2020 şi care nu s-au calificat la acesta. Celelalte două sunt Azerbaidjan şi Irlanda. Restul de 10 naţionale au reuşit calificarea.
“Vorbim de omogenitate la echipa naţională? Când noi avem un singur antrenament cu echipa, putem să vorbim de omogenitate!? Trebuie să ne legăm de toate datele pe care le avem, oboseală, sistemul de joc de la echipa naţională, sistemul de joc pe care noi îl putem juca, sistemul de joc pe care adversarul îl poate juca… noi de astea trebuie să ne legăm, pentru că nu avem cum să creăm omogenitate într-un antrenament.” a mai spus Mirel Rădoi.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…