Categories: Știri

Lacrimile handbalului românesc vor fi greu de șters după o asemenea veste! A murit unul dintre cei mai buni

Handbalul românesc a primit o veste teribilă. Fistul selecționer al naționalei feminine a murit. Bogdan Macovei a fost considerat unul dintre cei mai buni antrenori pe care naționala i-a avut. Acesta a dus România pe cele mai înalte culmi ale handbalului, având în palmares două Campionate Mondiale și o ediție a Jocurilor Olimpice.

 

Bogdan Macovei va rămâne în memoria tuturor după prestația de la Mondialele din 1999

 

Bogdan Macovei a avut ca performanță de vârf cu naționala României un loc 4 la Mondialul din 1999, un turneu final memorabil, în care tricolorele au fost la câteva secvențe de finala mare, fiind eliminată de Franța în semifinale, cu 18-17. Reputatul antrenor a condus și naționala Macedoniei la Mondialul din 1997, iar după ce s-a retras din activitate, a lucrat în cadrul Federației Române de Handbal, fiind practic omul de legătură cu EHF pentru mulți ani, forul cu care a colaborat, de asemenea în trecut.

La nivel de cluburi, Bogdan Macovei a lucrat, printre altele, cu Oltchim și Kometal Skopje, cu aceasta grupare din urmă ajungând până în sferturile de finală. La campioana Macedoniei de Nord, antrenorul român a colaborat cu Narcisa Lecușanu în perioada 1996-1998. De altfel, Bogdan Macovei i-a oferit actualului membru din Comitetul Executiv IHF șansa de a juca la primul club din străinătate.

 

Narcisa Lecușanu: „Bogdan Macovei a fost unul dintre antrenorii care m-au ajutat mult să progresez”

Și iată-mă ajunsă la Kometal Skopje, unde era antrenor un român, profesorul Bogdan Macovei, care mă cunoştea foarte bine, el fiind mulți ani antrenor federal şi coordonator al loturilor feminine de handbal, în cadrul FRH… Bogdan Macovei a fost unul dintre antrenorii care m-au ajutat mult să progresez. Cu el am făcut aproape zilnic antrenamente de pregătire fizică, dar şi de individualizare, cu multe aruncări la poartă. Toată atenția era spre Champions League – pentru această supremă competiție era construită echipa…

Revenind la ambiția şi la efortul meu de a învăța limba țării în care jucam (maitârziu, eforturile astea şi-au dovedit roadele în forurile internaționale în care am fost cooptată), îmi amintesc cu drag că, la puțin timp după ce am sosit la echipă, a trebuit să vin pentru o convocare la națională. Bogdan Macovei venea şi el la Bucureşti.

Se ştia că avea o uşurință reală în deprinderea rapidă a limbilor străine, aşa că i-am spus cât m-aş bucura dacă am călători împreună. Toată viața am simțit că e bine, pe secvențe de drum, să te alături unor oameni de la care ai ce învăța. Aşa că, în trenul de noapte care ne ducea de la Skopje la Bucureşti, i-am spus că vreau să stăm de vorbă, dar atât cât voi fi în stare, în macedoneană.

Unii dintre dumneavoastră veți crede că nu era necesar să învăț limba, pentru că şi eu şi antrenorul suntem români.Trebuie să vă spun însă că, la antrenamente, Bogdan vorbea numai în macedoneană. Eram obligată să memorez termenii din handbal cât mai repede. Asta îmi doream. Și acum îmi sună în minte „Kolena gore!” (“Genunchii sus!”). A procedat bine, pentru că aşa m-a ambiționat şi pe mine să învăț…

Mă întorc la călătoria cu Bogdan Macovei. Mi-am deschis agenda şi mi-am notat termeni de handbal, am deschis şi cele două dicționare, român–macedonean şi macedonean-român, pe care Bogdan le luase cu el. A fost de părere că ar trebui să încep cu corespondențele dintre literele chirilice şi cele latine – cum se citesc, cum se pronunță…

Acolo, la Skopje, cu atâția oameni minunați înjurul meu, cu coechipierele cu care m-am înțeles foarte bine, cu Bogdan Macovei, un antrenor profesionist şi un om pe care şi azi îl am în sufletul meu, dorul de acasă din primele zile s-a mai diminuat şi am învățat că e în puterea mea să nu mă plâng şi să fac tot ce depinde de mine pentru oviață frumoasă oriunde soarta şi parcursul meu în lumea handbalului mă vor duce. Planeta începea să devină o imensă minge de handbal”.

Doamne! Dumnezeu să-l ierte! Pentru totdeauna în sufletul meu, antrenorul care m-a promovat la echipa națională de senioare și căruia îi datorez enorm”, Cristina Vărzaru, secretar general FR de Handbal

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago