Categories: Sp. individuale

Joc surprinzător pentru Simona Halep în turul 3 de la Roland Garros. ” Cred că a fost cea mai bună decizie să nu merg la US Open”

Joc surprinzător pentru Simona Halep în turul 3 al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Întâlnirea cu Amanda Anisimova a întrecut toate așteptările.

Simona Halep a evoluat aproape fără greșeală în a treia rundă a turneului de la Roland Garros, luându-și revanșa în fața americancei, după înfrângerea suferită anul trecut, tot la Paris, în fața Amandei Anisimova.

Nu numai că a învins-o anul acesta în turul 3 al turneului parizian, dar a reușit acest lucru în doar 55 de minute, oferindu-i americancei șansa la un singur game câștigat. Simona a dominat tot meciul care s-a încheiat cu scorul de 6-0, 6-1.

“Am jucat foarte bine, am jucat exact ce trebuia”, a declarat Simona pentru Eurosport, la finalul meciului.

Meciul din acest an a arătat-o pe Simona așa cum o iubesc toți românii iubitori de tenis: puternică, stăpână pe ea și pe jocul ei.

”S-au schimbat lucrurile față de anul trecut, știam ce trebuie să fac ca să câștig în fața ei. Știam că trebuie să returnez bine. Am fost foarte încrezătoare pentru că lucrurile au mers bine la antrenament”, a menționat Simona.

Simona Halep este principala favorită la câștigarea turneului de la Roland Garros, mai ales că Serena Williams a fost nevoită să se retragă din competiție din cauza unei accidentări, iar Karolina Pliskova, a doua favorită de la Roland Garros, a fost eliminată în turul secund de Jelena Ostapenko.

Simona Halep vine după trei titluri câștigate consecutiv anul acesta la Dubai, Praga și Roma. Iar decizia de a nu participa la US Open i-a oferit timpul necesar pentru a se pregăti.

”Cred că a fost cea mai bună decizie să nu merg la US Open, am stat acasă și m-am pregătit ca să fiu foarte puternică pe zgură. Îmi place să joc pe zgură și mă bucur să fiu la Roland Garros”, a mai spus Simona Halep, după victoria cu Anisimova.

În optimile turneului de la Roland Garros, Simona Halep o va întâlni pe Iga Swiatek, meciul fiind programat pentru duminică, 4 octombrie.

Simona Halep și Iga Swiatek s-au mai întâlnit anul trecut, tot în optimile de la Roland Garros. Atunci, românca, în prezent locul 2 WTA, a trecut fără emoții de Swiatek, scor 6-1, 6-0.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago