Categories: Știri

Incredibil! Ce vrea să facă Marius Șumudică după retragere

Incredibil! Ce vrea sa facă Marius Șumudică după retragere.

Marius Șumudică vrea să devină analist sportiv!

Antrenorul român este un adevărat idol în Turcia. Gaziantep trece printr-o perioadă foarte bună pe plan sportiv, având rezultate comparabile cu cele ale marilor echipe din Europa. Cu toate acestea însă, Marius Șumudică se gândește deja la momentul retragerii, iar antrenorul vrea să ajungă analist TV:

„Ca să fiu sincer, aș vrea să mai trag tare doi-trei ani. Și apoi să mă retrag spre familie. De 17-18 ani fac lucrul ăsta și nu am stat acasă. Am avut tot timpul de lucru, nu am stat. Nu am fost nici disperat după bani să aștept nu știu ce oferte. M-am dus să lucrez. Mi-a dat Dumnezeu harul ăsta de a mă face plăcut imediat. În ultimii șapte ani nu am fost demis de nicăieri, mi-am dus la sfârșit munca. Am zis 2-3 ani, hai să zic maximum 5 ani și vreau să mă opresc. Vreau să mă duc un analist pe la o televiziune, ceva de genul ăsta. Și să fiu aproape de fotbal, dar antrenoratul mă consumă foarte mult”, a declarat Marius Șumudică, după cum scrie GSP.

„Mai trag tare doi-trei ani!”

Tot mai aproape să devină cetățean turc, tehnicianul lui Gaziantep a dezvăluit că va mai antrena cel mult cinci ani și anunță că s-a apucat iar de fumat, în condițiile stresului de care a avut parte în ultima perioadă:

„Am albit repede, am pus la suflet. M-am reapucat de fumat, după ce mă lăsasem 12 ani. Sunt niște lucruri pe care le fac împotriva organismului meu, împotriva sănătății. Și mi-e foarte greu, pentru că nu sunt genul de antrenor care să nu mă implic și să stau pe bancă. Trăiesc la maximum fiecare meci, fiecare antrenament. Mi-e greu să stau departe de familie. De aceea l-am și cooptat pe fiul meu în staff, mă ajută. Eu și soția suntem de 27-28 de ani împreună. Săraca s-a chinuit. Mi-a crescut copiii, practic nu am avut timp. La un moment dat îmi era teamă că nu îmi spun nici tată. Aș vrea și eu să mă mai plimb, să mă relaxez”, a mai afirmat antrenorul care scrie istorie cu Gaziantep.

Este cunoscută pasiunea lui Șumi atunci când vine vorba de fotbal, iar rezultatele și-au spus mereu cuvântul. Gaziantep are o șansă uriașă să se lupte pentru titlu în Turcia, iar antrenorul își poate adăuga în palmares un nou trofeu, după cel câștigat cu Astra Giurgiu.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago