Categories: Știri

”Îmi luasem gândul de la gimnastică”. Planurile Larisei Iordache

Larisa Iordache a revenit în gimnastică după trei ani de pauză chiar la Campionatul European unde a obținut două medalii de aur și două de argint. Care sunt planurile campioanei noastre după succesul de la Europene.

”Știu ce-mi doresc”

Larisa Iordache s-a întors de la Europene nu doar cu cele două titluri de campioană europeană și două de vicecampioană, ci mai ales cu mai multă încredere în forțele proprii și determinare pentru viitoarele competiții de gimnastică, în special Jocurile Olimpice de la Tokyo.

”Sunt mult mai încrezătoare și mai optimistă. Știu că e foarte multă muncă la mijloc, dar în același timp știu ce-mi doresc eu. Trebuie să visezi pentru a-ți putea îndeplini o dorință”, a declarat Larisa pentru Eurosport, cu privire la perspectivele participării la Olimpiada din vara anului următor.

Noua campioană europeană la sol și bârnă este nerăbdătoare să concureze cu marile gimnaste ale lumii și să se autodepășească.

”Abia aștept să concurez împreună cu cele mai bune gimnaste din lume, cu toate! Însă eu în primul rând îmi propun să concurez cu mine și nimic mai mult”, a dezvăluit Larisa planurile sale după succesul de la Europene.

Secretul succesului în gimnastică

Larisa recunoaște că la Europene a fost multă presiune, pentru că toată lumea gimnasticii era de fapt cu ochii pe evoluția ei, la trei ani după revenirea în competiții.

”Clar, Campionatul European e un Campionat European, toată Europa se uită la tine. În general toată lumea gimnasticii mă urmărește, chiar și în perioada asta lungă în care nu am mai fost în gimnastică, nu am mai concurat”, a povestit gimnasta.

În ciuda celor trei ani de pauză, Larisa are multă experiență în spate și nenumărate medalii obținute în diferite competiții. Cu toate acestea, spune că mai are multe de învățat și că inclusiv perioada în care a stat departe de sala de gimnastică a învățat-o foarte multe.

”Am învățat că trebuie să crezi în tine mereu. Oricâți ani ai avea, oricât de multă muncă ai în spate trebuie să fii concentrată până la capăt, trebuie să profiți de orice ocazie care ți se dăruiește, pentru că este o ocazie unică. Și să fii tot timpul acolo, prezent. În fiecare zi de competiție asta mi-am repetat – că trebuie să fiu prezentă în fiecare zi și să mă axez pe ceea ce am de făcut”, a mărturisit Larisa secretul succesului său.

Cel mai mare obstacol

Larisa Iordache a povestit că cel mai greu moment de până acum a fost acela în care a aflat, într-un timp scurt, că trebuie să se supună unei noi intervenții chirurgicale, și încă una, pentru că după primele operații nu existau speranțe să poată reveni în sport.

”Da, îmi luasem gândul de la gimnastică, am încercat să mă retrag puțin din fenomen, pentru a mă liniști pe mine psihic, pentru a mă recupera fizic foarte bine. Cochetam cu sala de antrenament doar cât să mă mișc, să mă țin în formă, să nu pierd foarte mult”, a mărturisit sportiva, adăugând ca i-a fost foarte greu să reia recuperarea de a capăt nu doar o dată, ci de trei ori.

Deși i-a fost greu să revină la capacitatea de concurs, Larisa admite că fără sprijinul familiei și antrenorilor săi nu ar fi reușit niciodată să atingă succesul de la Europene.

”Au fost momente foarte ciudate, în care pur și simplu nu aveam încredere în mine. Aveam anumite blocaje, însă antrenorii îmi spuneau de fiecare dată: ok, nu-i nimic, acum hai să o luăm de la capăt. M-am lăsat în mâinile lor, am făcut ceea ce îmi spuneau dânșii și mă bucur că am trecut peste aceste momente, pentru că ușor-ușor am intrat din nou în formă, ușor-ușor am prins din nou încredere în mine, în forțele mele, în tendonul meu și pentru mine acum totul pare un vis”, a mai spus Larisa care se bucură cel mai mult că poate fi din nou în sala de antrenament și poate excela în ceea ce îi place cel mai mult: gimnastică.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago