Gigi Becali a anunțat noul transfer! A doua lovitură pregătită de FCSB

Gigi Becali a anunțat noul transfer! A doua lovitură pregătită de FCSB
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Gigi Becali a anunțat noul transfer! A doua lovitură pregătită de FCSB în timpul campaniei de transferuri din iarnă.

Dumitru Cardoso (29 de ani) de la Gaz Metan, pe lista lui Becali

FCSB e gata să înceapă în forță campania de achiziții din iarnă și a pus ochii pe atacantul Dumitru Cardoso (29 de ani) de la Gaz Metan. Vârful e dorit de multă vreme de Gigi Becali, dar până acum roș-albaștrii n-au făcut o ofertă concretă.

Italianul cu origine română ar urma să-i ia locul în față lui Sergiu Buș, atacant adus de Becali, care însă n-a fost într-o formă prea bună, reușind doar două goluri în 10 meciuri, scrie GSP. Gigi Becali l-a mai dorit și în vară pe Cardoso, însă l-a ales în detrimentul său pe Sergiu Buș, care venea din postura de jucător liber de contract.

Deși Sergiu Buș a fost pariul lui Becali, patronul FCSB și-a dat seama că de această dată a greșit și încearcă să dreagă busuiocul din mers. Asta și după ce alți atacanți precum Adrian Petre și Buziuc au dat chix în tricoul FCSB.

Cardoso, în ultimele 6 luni de contract din ianuarie!

FCSB are toate șansele să-l aducă pe Cardoso, mai ales că fotbalistul intră în ianuarie în ultimele 6 luni de contract și poate semna cu orice echipă fără ca Mediașul să intervină în vreun fel.

„Cred că o să îl iau pe Dumitru, dar nu este atacant. Mie îmi plac jucătorii care nu pierd mingi. Trebuie să-l luăm şi pe Cardoso, că ăla e român, normal că trebuie să-l luăm. Am pus ochii pe el” – Gigi Becali, la începutul anului 2020.

„Cardoso ar merita la echipa națională”

Cornel Dinu a avut mereu cuvinte de laudă la adresa lui Dumitru Cardoso, iar recent a declarat că acesta ar trebui să îmbrace tricoul echipei naționale a României, ținând cont că are și cetățenie română. Chiar și fotbalistul a recunoscut că și-ar dori să ajungă printre tricolori!

„Cardoso mi se pare un jucător complet, de calitate fizică. La prima execuție are sânge rece, lasă să se ducă apărătorul sanie. Are multe calități: dribling, șut, calitate fizică și simț tactic. Dacă tot are cetățenie, eu zic că față de încercările de până acum, ar merita cel puțin să fie luat în calcul”, a declarat Dinu.

Cardoso ar fi a doua lovitură a celor de la FCSB, după ce au reușit să-l transfere zilele trecute pe Radunovici, fundașul stânga al Astrei.

500.000 de euro e cota de piață a lui Cardoso, potrivit transfermarkt.de

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!