Categories: Știri

Federația Română de Volei a decis să încheie mai devreme campionatele interne

Federația Română de Voilei a decis să nu mai aștepte momentul posibil pentru reluarea campionatelor interne și să îl încheie acum, cu clasamentele de la finalul sezonului regulat, potrivit Agerpres.

Campionatele de volei feminin și masculin erau suspendate din cauza epidemiei de coronavirus, iar Federația Română de Volei a anunțat că a decis nu doar suspendarea, ci și încheierea campionatelor, acceptând ca finale clasamentele de la sfârșitul sezonului regulat, Arcada Galaţi, respectiv CSM Volei Alba-Blaj fiind declarate campioane.

“Consiliul Director a luat azi decizia de a încheia campionatul în acest moment cu clasamentul dobândit de fiecare echipă la finalul returului, adică la finalul sezonului regulat. Pentru că din play-off se disputaseră doar două etape, mai erau opt. Deci campioane sunt Arcada la băieţi şi Blaj la fete. Şi prin decizia asta nu se produce nicio modificare majoră, din analiza pe care am făcut-o noi. Adică primele două echipe au distanţă mare şi cele de pe locurile 3 sau 4 nu pot să le ajungă, chiar şi dacă se continua play-off-ul. Asta şi la băieţi şi la fete. Deci se schimba ceva numai dacă echipele de primele locuri s-ar fi retras din campionat, ceea ce era greu de crezut”, a spus Gheorghe Vişan.

Preşedintele a explicat că aceasta este cea mai bună decizie deoarece FRV este obligată de Federaţia Internaţională de Volei să încheie campionatele interne până la 15 mai.

“Mă obligă FIVB (n.r. – Federaţia Internaţională de Volei) să închei campionatele pe 15 mai, pentru ca jucătorii străini să poată să plece. La alte federaţii poate e altă situaţie, pot să joace toată vara, au condiţii favorabile, dar noi nu avem. Situaţia de urgenţă a fost decretată până la mijlocul lui aprilie, după care se mai duce sigur încă o lună cu pregătirile şi s-a făcut mai. Iar în 15 mai trebuie să oprim campionatul, deci când să jucăm? Aşa că am stabilit să se termine cu clasamentul de la finalul returului. Este cu siguranţă cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Pentru că stăteam şi încurcam pe toată lumea degeaba şi mai riscam şi îmbolnăviri. Noi am transmis tuturor cluburilor să întrerupă antrenamentele în perioada asta, am pus şi pe site, este şi directiva Ministerului Tineretului şi Sportului”, a explicat oficialul FRV.

“Cine merge în cupele europene se stabileşte conform clasamentului, ca şi până acum. În sezonul următor avem la fete două locuri de Champions League, două în CEV Cup şi unul în Challenge Cup. Iar la băieţi un loc de Champions League, două în CEV Cup şi unul în Challenge Cup. Deci regulile se aplică normal. Iar sezonul următor ar trebui să înceapă la finalul lunii septembrie, dar nu ştim încă pentru că depinde de turneele de calificare la Campionatele Europene. Iar dacă în situaţia asta sunt decalate, vom fi şi noi obligaţi să ne ducem mai târziu, pentru că sunt jucătorii străini la naţionale. Depinde de CEV ce decizie ia, acum aşteptăm”, a adăugat Gheorghe Vişan.

Volei masculin – clasament la finalul sezonului regulat: 1. Arcada Galaţi (50 de puncte), 2. SCM ”U” Craiova (43 p), 3. CS Dinamo (40 p), 4. ACS Volei Municipal Zalău (36 p), 5. CS Unirea Dej (31 p), 6. SCM Gloria Buzău (26 p), 7. CS “U” Cluj (22 p), 8. CS Ştiinţa Explorări Baia Mare (14 p), 9. CSM Câmpia Turzii (4 p), 10. CSU UV Timişoara (4 p).

Volei feminin – clasament la finalul sezonului regulat: 1. CSM Volei Alba-Blaj (57 puncte), 2. CS Dinamo (52 p), 3. CSM Târgovişte (47 p), 4. CS Ştiinţa Bacău (45 p), 5. CSM Lugoj (31 p), 6. CSU Belor Galaţi (26 p), 7. CS Medgidia (20 p), 8. FC Argeş (20 p), 9. CS “U” NTT Data Cluj (17 p), 10. CS Rapid (9 p), 11. CSO Voluntari 2005 (6 p).

La 12 martie, Federaţia Română de Volei luase decizia de a suspenda toate competiţiile până la 31 martie având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago