Categories: Știri

Federația Română de Gimnastică are un nou președinte

Federația Română de Gimnastică are un nou președinte. Fosta gimnastă Carmencita Constantin a fost aleasă în funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică.

În vârstă de 62 de ani, Carmencita Constantin a practicat gimnastică artistică, ulterior fiind antrenor, arbitru național și internațional de gimnastică aerobică. În prezent, este director al companiei General Electric și timp de 7 ani a reprezentat România la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu şi finanţări UE.

”Este cea mai de suflet reuşită a mea. Cea mai de suflet. Este un mare succes şi o mare bucurie. Înseamnă că o mare parte din comunitatea gimnasticii are încredere în mine. Iar eu nu am voie să trădez această încredere. Şi nu o voi trăda. A fost o promisiune faţă de mine însămi şi am sperat să ies învingătoare. Asta pentru că nu am luat uşor decizia de a candida, am cumpănit dacă am timp, dacă pot, dacă am o comunitate care să mă urmeze şi să răspundă la tot ceea ce vreau să fac”, a declarat Carmencita Constantin după alegerea în funcția de președinte FRG.

Noul președinte al FRG crede că este nevoie de anumite modificări în sistem, de adaptare la situația actuală din societate, pentru a obține rezultate.

”Trebuie să mişcăm structurile. Suntem într-o structură care are nevoie de mişcare, de modificări, de flexibilitate şi de adaptare la societatea în care trăim”, a spus fosta sportivă de gimnastică ritmică.

Carmencita Constantin a menţionat că va încerca în acest mandat să atragă fonduri pentru infrastructură, dar şi pentru pregătirea de antrenori şi arbitri.

“Nu vreau să pierd acest an în care se scriu proiectele şi liniile directoare de finanţări. Sunt la curent cu tot ce se finanţează şi deja vom pune bazele unor proiecte în toate categoriile, infrastructură, construcţii clădiri, dotări, pregătire, resurse umane… adică antrenori, arbitri… Nu avem arbitri internaţionali, iar fără ei nu ai informaţia la prima mână când se pregăteşte o schimbare pe cod de punctaj. Avem nevoie să reintrăm în structurile internaţionale la nivel de conducere”, a explicat ea.

Loturile olimpice feminine şi masculine de gimnastică artistică ale României reprezintă o prioritate pentru noua preşedintă: “Ele reprezintă o prioritate de la care nu ne putem abate. În ceea ce priveşte Jocurile de la Tokyo nu putem face minuni şi nici nu cred că ar fi sănătos să facem acum schimbări. Nu vreau să demobilizăm copiii, ei trebuie să îşi continue pregătirea. Dar o să vedem ce putem îmbunătăţi la acel program de pregătire. Pentru ciclul următor, dacă voi avea puterea să pun bazele unor decizii în acest an de mandat, o voi face cu siguranţă. Şi nu va semăna cu ce este acum”.

Carmencita Constantin va fi președinte al Federației Române de Gimnastică până în 2021, când vor fi organizate alegeri pentru următorii patru ani.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago