Faliment în lumea sportului din cauza pandemiei de coronavirus

Faliment în lumea sportului din cauza pandemiei de coronavirus
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Federaţia americană de rugby, confruntată cu “constrângeri financiare insurmontabile” de la încheierea competiţiilor naţionale, ca urmare a pandemiei de coronavirus, şi-a declarat luni falimentul, informează AFP, citată de Agerpres.

Plasându-se sub protecţia capitolului 11 din Legea americană a falimentului, USA Rugby sper să se reorganizeze şi să îşi restructureze datoria.

“Provocările financiare existente au fost accentuate de impactul pandemiei de Covid-19 asupra activităţilor legate de rugby”, a justificat instanţa, care a oprit toate competiţiile sale naţionale începând din 20 martie, aflându-se de atunci fără venituri şi obligată să acopere un deficit financiar.

În Statele Unite, la fel ca în întreaga lume, sportul a fost pus într-o situaţie extrem de dificilă din cauza propagării galopante a pandemiei, în ultimele săptămâni.

Dosarul plasării în faliment cuprinde un plan de sprijin financiar, aprobat de comitetul executiv al instanţei conducătoare la nivel mondial, World Rugby. Scopul este de a permite Federaţiei americane să se reorganizeze, împreună cu alţi creditori, pentru a stabili un posibil plan de restructurare.

“Această organizaţie trece prin cea mai dificilă perioadă a existenţei sale. Niciuna dintre deciziile noastre nu a fost luată uşor”, a declarat Barbara O’Brien, preşedinta USA Rugby.

Aceasta a precizat că selecţionatele naţionale, masculină şi feminină, de rugby în XV şi VII, vor continua să participe la competiţiile la care sunt înscrise, atunci când rugby-ul îşi va putea recăpăta drepturile, după pandemie.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!