Este oficial! Surprinzătorul club care a făcut profit în timpul pandemiei.
În urma unui studiu efectuat de o renumită companie de audit din planul fotbalului, aflăm vești interesante despre cum a afectat pandemia marile cluburi europene. Un prim gând ne-ar duce la idee că, marile cluburi, datorită sistemelor lor dezvoltate de management, nu au fost afectate din plin de pandemie. Însă situația este exact invers.
Un bun exemplu la care nimeni nu s-ar fi așteptat, este cazul Barcelonei. Unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din lume, Barcelona a fost afectată grav de restricțiile impuse de criza sanitară. A fost nevoie de o reducere a salariilor jucătorilor, însă situația nu s-a rezolvat, clubul ajungând în imposibilitatea de a plăti salariul vedetei echipei, Lionel Messi.
Am putea spune că Bayern Munchen este echipa afectată cel mai puțin de COVID-19 și care a reușit într-un anumit fel, să facă profit când toți ceilalți au dat greș. Și nu neapărat pentru că au reușit să câștige toate trofeele posibile în timpul precedentei stagiuni.
Însă nici despre Bayern nu este vorba.
Conform rezultatelor celor de la KPMG Football Benchmark, Sevilla este singurul club din lume care a înregistrat profit în precedenta stagiune. Andaluzii au înregistrat o creștere a veniturilor cu 6,3% față de sezonul 2018-2019, având un profit de 146,5 milioane de €.
În luna mai a anului trecut, în plin lock-down, renumita firmă de audit a clasat clubul andaluz drept al 6-lea club cu cea mai rapidă creștere din Europa în ultimii 5 ani, înregistrând o creștere de 105,5% a valorii sale.
Motiv de mândrie sau nu, cei de la Sevilla au evidențiat că alte cluburi mult mai mari și titrate, precum Real Madrid, Liverpool, Bayern Munchen, PSG sau Juventus, nu au reușit să realizeze profit și s-au lovit chiar de pierderi financiare:
“Sevilla a reușit să-și crească veniturile într-un peisaj economic incredibil de dificil, lucru pe care niciun alt club analizat nu a reușit să-l realizeze, pe listă fiind Real Madrid, Bayern München, Liverpool, Paris Saint-Germain, Juventus și Porto. Compania și-a bazat studiul pe datele obținute din venituri din abonamente și bilete de meci, drepturi de televiziune și venituri din întreprinderi comerciale și de marketing.”, se arată pe site-ul oficial al clubului.
Înregistrarea unui profit în sezonul trecut este cu atât mai remarcabilă cu cât și performanțele sportive au fost foarte bune.
Sevilla a cucerit Europa League, iar în La Liga a terminat pe locul 4, ajungând în Champions League. Și în actuala stagiune lucrurile continuă să funcționeze, echipa fiind calificată în optimile Champions League, în timp ce în campionat ocupă poziția a 6-a, dar are cu unul sau chiar 2 meciuri mai puțin disputate față de formațiile din fața sa.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…