Categories: Știri

Djokovic, Nadal și Federer sunt în pericol! Cei trei “muschetari”, luați în vizor de către un tenismen

Novak Djokovic este în vizorul unui jucător. Acesta și-a propus în 2021 să-i învingă pe cei trei muschetari ai tenisului mondial, Djokovic, Nadal și Federer. Dominic Thiem este considerat de marea majoritate un adversar de temut pentru cei trei menționați, iar plusul pe care îl are este motivația și setea de victorie.

 

Tenismenul care și-a propus să-i bată pe cei trei legendari


Dominic Thiem (27 ani, 3 ATP) și-a propus să-i învingă pe cei trei mari jucători în drumul spre câștigarea unui titlu ATP. Pe locul 3 în ierarhie la final de an, pentru prima dată în carieră, Thiem (17 titluri în palmares) și-a stabilit un obiectiv personal pentru a arăta lumii tenisului că deține capacitatea de a răpune unul dintre cei trei titani care domină de peste 15 ani tenisul mondial. 

“Mulți spun că dacă mă impun la un turneu fără să bat pe parcurs unul dintre cei jucătorii din Big 3, înseamnă că nu are o mare relevanță titlul adjudecat. Desigur, am ca țintă și acum să câștig un turneu și să bat unul sau doi jucători din Big 3 în drumul spre titlu”, a spus Dominic Thiem, pentru Tennis World USA. 

Dominic Thiem vs Big 3

Dominic Thiem vs Rafael Nadal 6-9

Dominic Thiem vs Roger Federer 5-2

Dominic Thiem vs Novak Djokovic 5-7

Dominic Thiem a câștigat peste 28 de milioane de dolari în nouă ani de carieră în circuitul ATP. Austriacul are o carieră impresionantă și câștigat de-a lungul timpului 300 de partide și a pierdut 157 de meciuri. Andy Roddick, fost lider al circuitului mondial, susține că grecul Stefanos Tsistsipas poate fi urmașul lui Roger Federer, star care a anunțat că nu va fi prezent la turneul de la Melbourne din motive personale. În opinia americanului, Tsitsipas e cel mai talentat jucător, cu calități pentru a bate orice jucător din Big 3. 

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago