Categories: Știri

Dinamo din ce în ce mai aproape de colaps! Ce amenințări au făcut jucătorii

Dinamo este pe zi ce trece cu un picior mai aproape de groapă. Clubul din “Ștefan cel Mare” trece printr-o perioadă extrem de delicată. Jucătorii echipei au trecut deja la amenințări la adersa actualului acționar Pablo Cortacero, pentru a-l convinge să le dea salariile.

Formația roș-albă a fost preluată, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă pe culmile înalte de altădată , echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut, unele chiar mai grave decât cele din vremea lui Negoiță.

Dinamo se află pe locul 10 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

 

Jucătorii amenință că intră în grevă

 

Conform Antena Sport, jucătorii lui Dinamo l-au amenințat pe Pablo Cortacero că nu vor intra, pe teren, la primul meci din 2021, dacă nu va vira în conturile clubului banii promiși.

În primul meci din 2021, Dinamo va evolua, în deplasare, contra sibienilor de la FC Hermannstadt, pe 13 ianuarie.

Deja mai mulți jucător străini au plecat de la Dinamo, din cauza neplăților salariale.

Jerry Gane anunță sfârșitul la Dinamo

Tehnicianul formației din „Ștefan cel Mare” susține că întâlnirea cu Pablo Cortacero nu a durat mai mult de 15 minute. În plus, acesta este de părere că, în cazul în care nu se vor plăti salariile până la finalul pauzei de iarnă, Dinamo va claca.

M-am întâlnit dimineață cu Pablo Cortacero. Nu știam dacă vine sau nu. Eram ca în filmul Nea Mărin Miliardar când l-am văzut. Nu credeam. Am stat de vorbă 15 minute cu el. Când ai echipă, nu ai vacanță.

Trebuie să reglăm niște lucruri, este diferit în acest an. Vă pot spune că în acest moment nu am nicio confirmare sau o infirmare să nu rămân. Am un contract, am semnat pe 2 ani. Dar, ori râmâi unde ești dorit, ori pleci. Dar îmi doresc să rămân.

Dacă nu intră banii, se termină tot. Nu vreau să mă gândesc că nu se va întâmpla ceva bun în aceste zile, a spus Gane la Radio Dinamo.

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago