Categories: Știri

Cum arată viața lui Caroline Wozniacki după retragerea din sport

Caroline Wozniacki, fost lider mondial, s-a retras din tenis la începutul sezonului 2020, la vârsta de 30 de ani, iar acum se bucură din plin de timpul liber.

Caroline Wozniacki o ţine numai într-o distracţie de când a pus racheta în cui! Daneza călătoreşte la fel de mult precum o făcea atunci când se afla în activitate, dar acum nu mai merge la turnee, ci în vacanţe.

Viaţa lui Wozniacki s-a schimbat radical, iar campioana de la Australian Open 2018 nu îşi mai urmăreşte aproape deloc rivalele din tenis – Simona Halep a fost una dintre ele. Ultima postare a Carolinei este grăitoare.

Wozniacki a povestit recent că este mai preocupată de vacanţe decât să urmărească meciurile de tenis: Nu am mai urmărit foarte multe meciuri, m-am uitat doar la US Open în acest an. Acum îmi trăiesc viața într-un mod relaxat și așa vreau să continui. Am avut timp să călătoresc după retragere, lucru pe care nu prea mi l-am permis atunci când eram în activitate”a mărturisit fostul lider mondial într-un interviu pentru Marca.

Caroline Wozniacki a fost una dintre cele mai mari rivale ale Simonei Halep

Caroline Wozniacki a fost una dintre cele mai mari rivale ale Simonei Halep (29 de ani)! Sportiva din Danemarca s-a retras din activitate la puţin timp după ce s-a căsătorit cu fostul baschetbalist profesionist David Lee (SUA, 37 de ani).

Wozniacki şi Halep s-au confruntat de 7 ori în circuitul WTA, Caroline impunându-se în 5 rânduri. Cea mai importantă victorie a acesteia în faţa Simonei s-a consemnat la Australian Open 2018, scor 7-6(2), 3-6, 6-4 în ultimul act.

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago