Categories: Sp. individuale

Cum a fost afectat tenisul de masă de pandemia de COVID-19! Declarațiile celei mai importante jucătoare din România

Cum a fost afectat tenisul de masă de pandemia de COVID-19! Declarațiile celei mai importante jucătoare din România, după opt luni în care nu a putut părăsi țara.

Bernadette Szocs este una dintre cele mai importante jucătoare de tenis de masă din România

Bernadette Szocs, una dintre cele mai importante jucătoare de tenis de masă din țară, a participat timp de două luni la cele mai tari competiții internaționale din pandemie. Sportiva a stat și în carantină 17 zile, iar după o perioadă de 8 luni în care a stat doar în România, lucru neobișnuit pentru sportivă, în ultimele două luni a participat la diverse competiții.

A participat la Cupa Mondială din China, competiție care s-a desfășurat în orașele Shanghai, Weihai și Zhangzhou, apoi în Macao și în Europa.

Top 16 jucătoare din lume

“A fost un drum lung, știam că o să dureze foarte mult, am zburat 25 de ore. Am avut două escale din cauza pandemiei, în China nu te primesc decât dacă vii din anumite țări. Când am ajuns, am avut ghinion, un pasager a ieșit pozitiv și din cauza persoanei respective a trebuit să stau și eu în carantină. A fost foarte greu, la ei testele sunt foarte dure, durează două minute, îți bagă bețișorul în nas și în gât, dar în nas îl țin aproape două minute. Sunt cele mai stricte reguli. Sper să avem un an mult mai bun în 2021 și să revină totul la normal, să pot participa la concursurile internaționale și să reprezint România mai mult nu doar atât cât am reușit anul acesta”, a spus Bernadette Szocs, componentă a echipei naționale de tenis de masă.

După 17 zile petrecute în carantină și doar un antrenament de 40 de minute, la Cupa Mondială, sportiva a reușit să se claseze între primele 16 din lume:

„A fost greu de acceptat pentru mine să stau 17 zile în carantină. În ultimele luni m-am pregătit foarte bine pentru că știam că voi participa la Cupa Mondială și să am așa un ghinion”, a adăugat Bernadette Szocs.

Concursurile din China au avut loc în condiții de pandemie, cu foarte multe restricții. Pentru mai mult de 14 zile, cât a stat în carantină a făcut câte un test zilnic. Bernadette Szocs e calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu echipa României.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago