Crina Pintea și Mihai Popescu au fost desemnați cei mai buni handbaliști din România în 2019!
Crina Pintea (29 de ani) a fost votată cea mai bună handbalistă din România în 2019. Pivotul echipei naționale și al formației CSM București se află la prima distincție de acest fel din carieră.
“Nu-mi vine să cred, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mă bucur că până la urmă s-au văzut și lucrurile bune și că se întâmplă lucruri frumoase și la noi. Nu vreau să spun că 2019 a fost cel mai bun an al meu, pentru că toți anii din spate au făcut ca 2019 să fie unul bun. Cât timp muncești și pui cărămidă cu cărămidă, la un moment dat vei vedea casa gata, asta s-a întâmplat la mine. Cred că pot mult mai mult de atât. Îmi doresc să fiu sănătoasă și împreună să ne putem îndeplini obiectivele. Când cu echipa ai rezultate foarte bune, apar și rezultatele individuale” – Crina Pintea, pivot CSM București.
Cristina Neagu (31 de ani) și Denisa Dedu (25 de ani) au fost desemnate cele mai bune românce din Liga Florilor. Titulare la echipa națională și la formația CSM București, cele două jucătoare sunt hotărâte să facă din 2020 un an și mai bun decât precedentul.
“Mă surprinde să primesc acest premiu pentru că am jucat foarte puțin anul trecut. Le mulțumesc celor care s-au gândit la mine și mi-au oferit acest premiu” – Cristina Neagu, inter stânga CSM București.
“Mă bucură și mă onorează acest premiu, este o recompensă. Anul 2019 a fost unul bun pentru mine, poate exceptând ultima parte, care nu a fost așa cum mi-o doream. Sunt mulțumită, au fost anumite realizări de care sunt bucuroasă. Îmi doresc ca 2020 să fie și mai bun” – Denisa Dedu, portar CSM București.
De pe lista premiantelor nu a lipsit iberica Alicia Fernandez (27 de ani), medaliată cu argint la Mondialul din Japonia, din decembrie 2019. Handbalista echipei SCM Râmnicu Vâlcea a fost desemnată cea mai bună jucătoare străină din campionatul României.
Mihai Popescu (34 de ani) a obținut cele mai multe voturi și a fost desemnat cel mai bun jucător român în anul 2019. Handbalistul activează în campionatul Franței, la echipa St. Raphael.
Marius Sadoveac (34 de ani), de la SCM Politehnica Timișoara, a fost ales cel mai bun jucător român din Liga Zimbrilor, în vreme ce premiul pentru cel mai bun jucător străin din campionatul României a fost câștigat de croatul Ante Kuduz (24 de ani), de la Dinamo București.
“Întotdeauna mi-am dorit acest premiu, încă de când am ajuns la Constanța, în primul an, când îi vedeam pe Tudor Stănescu sau pe Laurențiu Toma că îl câștigau. Este a opta oară când primesc acest premiu și mi-l doresc în continuare. Sper să fac cât mai multe pentru echipa națională și pentru echipa mea de club. De fiecare dată când am venit la echipa națională am venit cu sufletul și mi-am dorit să fac performanță” – Mihai Popescu, portar St. Raphael.
Federația Română de Handbal a stabilit jucătorii anului în urma votului exprimat de antrenorii din Liga Florilor, respectiv Liga Zimbrilor.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…