COVID-19 lovește din plin echipele naționale de fotbal. Și nu doar în rândul jucătorilor, ci și al antrenorilor principali.
Doi selecționeri de echipe naționale de fotbal au fost depistați pozitiv la testul pentru COVID-19, chiar înaintea unor meciuri importante pentru echipele lor.
Selecţionerul naţionalei Ungariei, italianul Marco Rossi, a fost testat pozitiv cu o zi înaintea meciului cu Islanda în finala barajului pentru EURO 2020.
Marco Rossi a fost plasat în carantină, iar la meciul de joi cu Islanda, de la Budapesta, locul său pe banca tehnică va fi luat de secundul său, Cosimo Inguscio.
În aceeași zi, un alt selecționer de națională de fotbal a fost anunțat pozitiv la COVID-19.
Selecţionerul echipei de fotbal a Suediei, Janne Andersson, a fost testat pozitiv la coronavirus şi va rata următoarele meciuri din Liga Naţiunilor cu Croaţia şi Franţa, programate pentru 14 şi 17 noiembrie.
Janne Andersson, în vârstă de 58 ani, se autoizolare la domiciliul său încă de săptămâna trecută, după ce unul din apropiaţii săi a fost testat pozitiv la Covid-19. Selecționerul se simte relativ bine și va rămâne izolat la domiciliu.
Nici naționala de tineret a României nu are vești mai bune.
După ce luna trecută, selecționerul Adrian Mutu a fost izolat din cauza unor suspiciuni de COVID-19 și a lipsit de pe banca naționalei de tineret la meciul cu Malta, azi selecționerul echipei de tineret a primit o nouă veste proastă.
Un fotbalist din lotul echipei naţionale de tineret a României, aflat în cantonamentul de la Buftea pentru partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Potrivit FRF, jucătorul în cauză era deja izolat de restul echipei, fiind contact direct al unei persoane confirmate cu COVID-19
“Jucătorul nu a interacţionat deloc cu ceilalţi fotbalişti din lot. Nu s-a antrenat, iar masa i-a fost dusă în cameră. Ieri a fost testat RT-PCR, iar în această dimineaţă rezultatul testului a sosit şi este pozitiv”, se precizează în comunicatul FRF.
Delegaţia lotului Under 21 va efectua joi o nouă testare RT-PCR, cu o săptămână înaintea meciului cu naționala de fotbal a Danemarcei, ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…