COVID-19 amână cu un an EURO 2020

COVID-19 amână cu un an EURO 2020
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

UEFA a decis astăzi amânarea cu un an a campionatului european de fotbal EURO 2020, din cauza pandemiei de coronavirus.

Decizia a fost aprobată de comitetul executiv al UEFA, după ce, în cadrul teleconferinţei, preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, a prezentat propunerea amânării competiţiei celor 55 de federaţii membre, Asociaţiei Cluburilor Europene, European Leagues şi FIFPro.

Amânarea turneului va permite campionatelor europene, care acum sunt suspendate, să-şi prelungească sezoanele.

”Sănătatea tuturor celor implicați în joc este prioritară, precum și evitarea exercitării unei presiuni inutile asupra serviciilor publice naționale implicate în organizarea meciurilor. Modificarea calendarului va ajuta la finalizarea tuturor competițiilor interne, suspendate în prezent din cauza situației de urgență COVID-19”, se arată în comunicatul UEFA postat pe site-ul oficial al organizației.

Astfel, EURO 2020 va avea loc anul viitor, în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. UEFA dorește să asigure cumpărătorii de bilete și furnizorilor de servicii de cazare, care nu mai pot participa la turneu în noile date anunțate, că valoarea nominală a biletelor și pachetelor lor va fi rambursată integral. În luna următoare, informații suplimentare despre procesul de rambursare vor fi comunicate cumpărătorilor de bilete existenți prin e-mail și pe euro2020.com/tickets.

Deciziile cu privire la datele pentru alte competiții UEFA, indiferent de club sau echipă națională pentru bărbați sau femei, vor fi luate și anunțate la timp.

“A fost înfiinţat un grup de lucru cu participarea ligilor şi a reprezentanţilor cluburilor pentru a examina soluţiile referitoare la calendar ce ar permite încheierea actualului sezon şi orice altă consecinţă a deciziilor luate astăzi”, a afirmat UEFA.

Ministrul Tineretului și Sportului, salută amânarea EURO 2020

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, salută decizia UEFA în vederea amânării Campionatului European de fotbal pentru vara lui 2021, informează Digi24.

Ministrul Tineretului și Sportului a mai spus că va face tot posibilul ca turneul final să se desfășoare în România în cele mai bune condiții.

„Este o decizie bună, poate cea mai bună care se putea lua. E o masură de prevenție, contează foarte mult sănătatea, securitatea sportivilor. Competiția va avea loc în 12 orașe europene, pe stadioane de 40-50 000 de locuri. Nu ne vom opri din ceea ce avem de făcut, proiectele de infrastructură vor continua. Sunt investiții pe care le considerăm de importanță maximă, cu impact pe termen lung, sunt obiective pe are le vrem pe termen lung. Mă pot angaja că EURO se va desfășura în România în cele mai bune condiții!”, a spus Ionuț Stroe, conform Digi 24.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!