Categories: Știri

Confesiunile incredibile ale lui Nadal! Ce a declarat sportivul

Rafael Nadal a dezvăluit mai multe lucruri inedite despre viața și cariera sa, în cadrul unui show de televiziune celebru în Spania – ‘El Hormiguero’.

Ajuns în 2020 la 20 de titluri de Grand Slam câștigate în carieră, Rafael Nadal a făcut deliciul fanilor săi relatând anecdote fel de fel, pe o gamă variată de subiecte. Știți, de exemplu, când își pierde complet controlul Rafa? Sau care sunt scenele din filme care l-au făcut să plângă?

Iată șapte mărturisiri inedite ale “Matadorului”, care rămâne în fruntea tenisului masculin, chiar și la 34 de ani, deși mulți i-au prevestit o retragere timpurie din competiții din cauza jocului său fizic.

1.”Am plâns ca un copil la ‘Titanic’. Și a fost o scenă foarte emoționantă în ‘Regele Leu’, când a murit Musafa. Îmi dau lacrimile destul de repede.”

2. “Dețin controlul sută la sută pe teren. Nu dau niciodată cu racheta de pământ. Dar când vine vorba de ciocolată…”

3. “Îmi plac și mie petrecerile. Și, evident, beau și alcool. Prefer tequila.”

4. “Nu am mers la prea multe concerte, dar am fost de câteva ori la Julio Iglesias. I-am văzut și pe Shakira și David Bisbal.”

5. “La 26 sau 27 de ani, nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi fi la 34 de ani unde sunt acum. Acești ultimi ani au fost un cadou, după toate accidentările pe care le-am avut.”

6. “Înaintea unui meci important… uneori dorm bine, alteori nu. La începutul carierei mele eram mai tensionat, dar acum îmi stăpânesc emoțiile destul de bine. Însă, chiar și când dormi mai puțin, să spunem trei-patru ore, te trezești cu multă adrenalină și atunci poți să te descurci bine la meci.”

7. “(Cel mai bun sfat pentru copiii care vor să joace tenis): Distrați-vă pe teren!”

În această săptămână, Rafael Nadal a fost decorat cu Înalta Cruce a Ordinului 2 Mai (Orden del Dos de May), cea mai înaltă distincție a orașului Madrid.

 

Distribuie:
Adrian Horeboiu

21 de ani, student la Facultatea de Medicină Veterinară, redactor

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago