Club din Premier League condus de o actriță de filme pentru adulți!

Club din Premier League condus de o actriță de filme pentru adulți!
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Club din Premier League condus de o actriță de filme pentru adulți!

West Ham United a angajat-o pe Emma Benton-Hugues în funcția de director al consiliului de conducere!

West Ham United, unul dintre cel mai vechi cluburi din Anglia, o cuprinde printre conducătorii importanţi ai grupării pe Emma Benton-Hugues, fostă actriţă şi regizor de filme pentru adulţi.

De fapt, cea care avea numele de scenă Eve Vorley şi-a cunoscut actualul soţ, pe David Sullivan, copreşedintele lui West Ham, atunci când acesta a investit în industria acestor producţii.

Clubul din Premier League, West Ham, a numit-o pe Emma Benton-Hugues, 55 de ani, în funcţia de director al consiliului de conducere al clubului, iar semnătura sa este obligatorie pe deciziile luate de membrii săi, scrie as.com.

Echipa la care va activa în perioada următoare, West Ham, se află în acest moment la numai trei puncte de locurile de Champions League.

Fondat în 1895, clubul se află în acest sezon fix la mijlocul clasamentului, pe locul 10, iar în palmares are 3 Cupe ale Angliei şi o Supercupă a Angliei, cât şi o Cupă UEFA.

A făcut filme pentru adulți la finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000, iar acum este în consiliul director al clubului din Premier League

Femeia de 55 de ani a apărut pentru o perioadă îndelungată în ipostaze incendiare într-un ziar britanic și a jucat și în mai multe producții pentru adulți la sfârșitul anilor 90′ și începutul anilor 2000.

Emma nu este singurul membru al familiei aflat într-o funcţie importantă. Fiul său, Dave Sullivan jr. a fost numit de asemenea în Consiliul de Administraţie, iar celălalt fiu, Jack Sullivan, conduce echipa de fotbal feminin a clubului.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!