Cei mai buni jucători de tenis din circuitul ATP. Reacțiile lui Federer și Nadal.
Ca de fiecare dată la sfârșit de an, ATP își stabilește laureații. Chiar dacă a fost un sezon mult îngreunat din cauza pandemiei de Covid-19, ATP a oferit premii pentru mai multe categorii.
Antrenorul lui Rublev, Fernando Vicente, aprimit titlul de “Antrenorul Anului”, depășindu-i la numărul de voturi pe Gilles Cervara (Daniil Medvedev), Juan Ignacio Chela (Diego Schwartzman), Nicolas Massu (Dominic Thiem) și Riccardo Piatti (Jannik Sinner).
Vasek Pospisil a fost recompensat cu titlul de “Revenirea Anului”. Fost număr 25 mondial în urmă cu câțiva ani, canadianul a lipsit în cea mai mare parte a sezonului 2019, astfel că a început acest an în afara Top 100.
Premiul pentru cel mai mare progres în 2020 i-a revenit lui Andrey Rublev. Rusul de 23 de ani a avut un sezon impresionant, câștigând 5 titluri ATP (Adelaide, Doha, Hamburg, Sankt Petersburg și Viena), trofee care l-au propulsat pe locul 8 mondial, după ce începuse anul pe poziția a 23-a.
Novak Djokovic a fost premiat pentru că a terminat anul pe prima poziție în clasamentul ATP. Este pentru a 6-a oară în carieră când sârbul izbutește acest lucru, egalând recordul idolului său din copilărie, Pete Sampras. Djokovic a doborât și recordul pentru cel mai vârstnic jucător care încheie un an ca lider în clasament (33 de ani, 6 luni și 16 zile). Acest record îi aparținea lui Rafael Nadal, care a încheiat anul precedent la vârsta de 33 de ani, 5 luni și 23 de zile.
”Înseamnă mult pentru mine să câștig acest trofeu din nou. Îl voi pune lângă celelalte într-un loc cu totul special. Mulțumesc tuturor colegilor din circuit pentru că ei consideră că merit acest trofeu. Când cineva mă întreabă cum vreau să își amintească lumea de mine, mereu voi răspunde că prefer să rămân ca o persoană bună în primul rând și abia apoi un sportiv bun. De aceea acest trofeu înseamnă atât de mult”, a adăugat Nadal.
Chiar dacă nu a jucat decât un singur turneu în 2020 (Australian Open, unde a ajuns până în semifinale), Roger Federer este în continuare cel mai popular jucător de tenis din lume. Elvețianul a câștigat premiul de “Favoritul Fanilor” pentru al 18-lea an consecutiv. Federer a transmis un mesaj pe Twitterul ATP:
„Hey, Roger aici. Sper că sunteți cu toții bine în acest an dificil. Vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați acorda acest trofeu din nou. Mulțumesc ATP, tuturof fanilor tenisului care m-au votat și au crezut în mine și mă așteaptă să revin. Mă antrenez din greu pentru a face acest lucru posibilă. Sper să pot juca în fața voastră din nou în curând. Sărbători fericite și să sperăm că totul va fi mai bine anul viitor. Trebuie să avem răbdare deocamdată, abia aștept să vă văd din nou”, a afirmat Roger.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…