Diego Maradona rămâne în istoria fotbalului mondial drept unul dintre cei mai mari jucători, valoarea sa fiind incontestabilă. Ce avere avea marele jucător argentinian.
Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie. Abia împlinise 60 de ani şi se afla într-o situaţie precară cu sănătatea. Din nou! De data aceasta fusese operat pe creier şi continua să primească tratament pentru dependenţa de alcool.
Presa internaţională a descoperit, în urma anchetelor realizate, ce avere avea Maradona, poate cel mai mare fotbalist din istorie. Averea argentinianului era de numai 100.000 de euro!
O sumă infimă pentru un personaj ca Maradona. Dar există ideea că suma este avansată doar pentru a folosi în lupta cu fiscul din Italia, de exemplu, care îi cerea aproximativ 37 de milioane de euro, datoraţi drept taxe din perioada în care a fost Zeu la Napoli.
Contractele pe care le-a avut Maradona la Barcelona şi la Napoli nu sunt oficiale, dar se pare că a câştigat circa 5,5 milioane de euro, respectiv 7,5 milioane de euro. Sume care azi par infime, dar la vremea respectivă erau imense.
În ultimii ani, Maradona a câştigat mulţi bani din contracte şi de la sponsori ca Hubolt, Coca Cola, Puma etc. Doar de la FIFA a luat 11.300 euro pe zi ca Ambasador al forului mondial la Campionatul Mondial din Rusia 2018. Enorm!
Iar când a fost antrenor în Mexic, la Dorados, salariul său era de aproximativ 150.000 de euro pe lună. Şi a stat 11 luni acolo. Nu se întâmpla cu prea multă vreme în urmă, ci în sezonul 2018-2019.
În plus, Maradona a mai antrenat pe Al Wasl şi Fujairah, în EAU, iar acum pregătea Gimnasia la Plata. De asemenea, o perioadă a fost preşedintele lui Dinamo Brest, în Belarus. Semnase pe trei ani şi a fost primit ca un şef de stat în fostul stat sovietic. Peste tot, salariile au fost importante.
De asemenea, cei de la goal.com mai anunţă că Maradona putea recupera peste 40 de milioane de euro dacă ar fi câştigat în instanţă toate contestaţiile făcute pentru proprietăţile şi sumele confiscate de autorităţi.
Maradona a murit la proprietatea sa din Tigres, dar numai casa din Buenos Aires este estimată la circa două milioane de euro.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…