Categories: Știri

Campionatul Naţional de Super Slalom, fără spectatori

Campionatul Naţional de Super Slalom debutează fără spectatori, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv pe pagina oficială de web.

Prima etapă din cadrul Campionatului Național de Super Slalom va avea loc sâmbătă și duminică, în Parcul Municipal Ploiești Vest.

Organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Campionatul Național de Super Slalom 2020 își începe calendarul competițional la Ploiești, pe 27 și 28 iunie, în Parcul Municipal Vest.

Competiția din week-end va purta titulatura de ”Trofeul Ploiești”, este organizată de GT Auto Club Sportiv București și va reuni la start peste 50 de piloți de toate vârstele, care își vor etala îndemânarea contracronometru pe traseul de concurs.

În urma normelor în vigoare impuse de către autorități, privind prevenirea răspândirii COVID – 19, accesul publicului la eveniment nu va fi permis, dar chiar și în aceste condiții președintele GT Auto Club Sportiv, Teodor Gheorghe, se așteaptă ca sportivii să fie foarte motivați.

”Din cauza situației existente, piloții nu vor avea parte de susținerea publicului. Ne bucurăm, totuși, că începem campionatul într-un oraș ca Ploieștiul, unde am găsit imediat susținerea autorităților pentru ca această etapă să se desfășoare în Parcul Municipal Vest”, a declarat organizatorul Teodor Gheorghe.

”Spectatorii din Ploiești pasionați de astfel de evenimente vor avea ocazia prin intermediul presei să afle ce se va întâmpla la prima etapă a Campionatului Național de Super Slalom, practic un campionat de îndemânare, care stă la baza automobilismului”, a mai afirmat președintele GT Auto Club Sportiv.

Sâmbătă, cei peste 50 de piloți înscriși la această etapă vor avea antrenamentele libere, în intervalul orar 14.00-20.00, în timp ce duminică, începând cu ora 10.30 se va desfășura antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, în timp ce festivitatea de premiere este programată în jurul orei 17.30.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago