Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, programat în perioada 13-19 iulie la Arenele BNR din Capitală, nu va mai avea loc în acest an ca urmare a pandemiei de coronavirus, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
“Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile aceste pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului (n.r. – maghiarul Jeno Marky), pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu care a rămas acolo”, a spus Cosac pentru AGERPRES.
Întrebat dacă este totuşi posibilă amânarea în toamnă a turneului, vicepreşedintele a răspuns: “Nu, nu ne gândim la aşa ceva. Ţinând cont de ceea ce se întâmplă în toată lumea, nu ne gândim la amânare.Turneul nu se va mai ţine la Bucureşti, asta vă pot spune cu certitudine. Nu vedeţi că nu se mai complică nimeni să mai amâne turnee pentru că nu se ştie nimic la momentul actual. ATP şi WTA au anunţat că totul e suspendat ca urmare a pandemiei de coronavirus până la 7 iunie (suspendarea a fost prelungită până pe 13 iulie în data de 1 aprilie, n. red.). Dar eu spun că e puţin probabil ca şi turneele de după 7 iunie să se ţină. Asta pentru că pentru a organiza din 8 iunie să spunem, ai nevoie de cel puţin două luni de pregătire… mă refer la sponsori, la chestiunile administrative care ţin de organizarea unui turneu… deci eu cred că e destul de compromis calendarul competiţional de anul acesta, atât la băieţi, cât şi la fete”.
“Pentru 2021 rămâne să discutăm (n.r. – cu proprietarul turneului, maghiarul Jeno Marky) dacă vom mai ţine turneul la Bucureşti. Oricum, eu cred că se vor reseta foarte multe… şi legat de numărul de turnee, de competiţii, şi legat de sistemul de punctaj şi aşa mai departe. Şi atunci aşteptăm să treacă timpul ca să vedem cum se aşează lucrurile. Abia când se va relua calendarul competiţional vom şti şi noi ce se poate face şi ce nu pentru 2021. Să sperăm că scăpăm cu toţii sănătoşi din toată nebunia asta şi apoi vom vedea ce va mai fi”, a adăugat George Cosac.
În opinia acestuia, decizia de anulare a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon a fost una normală în condiţiile actuale. “Anularea turneului de la Wimbledon din acest an este o chestiune normală, pentru că efectiv nu ai timp să organizezi. Este şi un turneu major, iar la nivelul ăla ai nevoie de minimum 3-4 luni ca să îl pui la punct, asta chiar dacă ei cam aveau bugetele asigurate. Turneul de la Roland Garros este mutat şi nu anulat doar pentru că decizia de amânare a fost luată înainte a începe toată nebunia asta, de intrarea în stare de urgenţă a ţărilor. Deci la momentul respectiv nu erau restricţiile astea mari”, a afirmat Cosac.
Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, s-a desfăşurat începând cu anul 2014 la Arenele BNR din Capitală, competiţia fiind închiriată de Federaţia Română de Tenis de la maghiarul Jeno Marky, proprietarul licenţei. Contractul dintre Marky şi FRT s-a desfăşurat iniţial pe o perioadă de cinci ani, pentru ultima ediţie, cea din 2019, semnându-se o înţelegere valabilă un an.
Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior. …
Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…
UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…
Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…
Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…
Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…