Anunțul ministrului turismului din Bulgaria privind rezervările pentru sezonul de iarnă

Anunțul ministrului turismului din Bulgaria privind rezervările pentru sezonul de iarnă
  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Anunțul ministrului turismului din Bulgaria privind rezervările pentru sezonul de iarnă mărește îngrijorarea hotelierilor. Ministrul turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova, a anunțat că rezervările pentru sezonul de iarnă din Bulgaria au scăzut cu 40% faţă de anul trecut.

Sezonul de schi compromis în Europa

Săptămâna aceasta, cancelarul Angela Merkel i-a sfătuit pe germani să nu plece în străinătate în perioada vacanţei de Crăciun, în special la schi. De asemenea, Angela Merkel a spus că Guvernul de la Berlin şi autorităţile regionale vor cere Uniunii Europene să interzică vacanţele de schi până la data de 10 ianuarie. Bulgaria este printre ţările care au respins solicitarea oficialului german, potrivit Agerpres.

Restricții severe în stațiunile turistice de schi

Calculele arată impunerea unor restricţii severe staţiunilor turistice în sezonul de iarnă vor avea ca rezultat pierderi de un miliard de leva, susţine Nikolova. Oficialul a adăugat că staţiunile din Bulgaria respectă toate măsurile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Românii, așteptați la schi în Bulgaria

Măsurile impuse staţiunilor din Bulgaria sunt similare cu cele din principalele destinaţii de schi, a declarat ministrul turismului. „Nu cred că cineva din industria turismului îşi poate permite să rişte sau să facă greşeli care ar putea afecta întregul sector”, a dat asigurări oficialul bulgar.

Turismul va beneficia de noile măsuri de sprijin adoptate de Guvern, iar până în acest moment autorităţile au acordat asistenţă de peste 23 de milioane de leva industriei ospitalităţii, susţine Nikolova.

Majoritatea turiştilor străini care vor vizita Bulgaria în sezonul de iarnă vor fi din ţările vecine din Balcani şi vor folosi transportul pe uscat, a declarat recent ministrul Turismului, care a dat asigurări că nu se vor face compromisuri în privinţa modului în care se realizează verificarea respectării măsurilor anti-epidemie în staţiunile turistice.

Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!