Categories: Știri

Anamaria Prodan a avut parte de cadouri superbe! Impresara a împlinit 48 de ani

Anamaria Prodan a avut parte de cadouri superbe! Impresara a împlinit 48 de ani și a fost înconjurată de prieteni, la petrecerea de lux din Dubai.

Anamaria Prodan și-a sărbătorit ziua în Dubai

Restricțiile și măsurile impuse în România, au mutat petrecerea impresarei în Dubai. Ea a sărbătorit alături de oamenii importanți din viața sa. Cadourile nu au întârziat să apară încă de la primele minute după ce a împlinit 48 de ani, iar impresara a fost luată cu asalt de cadouri luxoase, a primit genți de firmă și pantofi de la marile branduri.

Astfel, cu ocazia aniversării ei, Anamaria Prodan a sărbătorit împreună cu cei mai buni prieteni și familia ei într-un local de fițe din Dubai:

”Sunt toți prietenii dragi lângă mine. Am primit foarte multe cadouri, chiar acum vreo 10-15 minute mă uitam și le desfăceam cu prietenele, dar mi-am dorit telefonul nou. Îmi doresc sănătate multă, îmi doresc familia fericită, sănătoasă, mulțumită, cam astea am ajuns eu să-mi doresc pentru că Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat”, a spus Anamaria Prodan.

Petrecerea a fost cu atât mai importantă deoarece recent s-a vindecat de COVID

Anamaria Prodan, a fost depistată pozitiv cu COVID, dar a reușit să treacă cu bine peste aceste probleme de sănătate. Însă ceea ce a ajutat-o cel mai mult, a fost un tratament surprinzător primit de la omul de afaceri din capitală, „pe care l-a urmat cu sfințenie”.

Anamaria a povestit că Gigi Becali (62 de ani), patronul de la FCSB, i-a pus la dispoziție un tratament anti COVID-19:

„ȘTIAM CĂ PE GIGI BECALI MĂ POT BAZA LA ORICE ORĂ DIN ZI ȘI DIN NOAPTE ÎN VIAȚA MEA. ÎN SECUNDA ÎN CARE A AFLAT (N.R. – CĂ ARE CORONAVIRUS), GIGI BECALI M-A SUNAT. MI-A TRIMIS ABSOLUT TOT, DE LA VITAMINE ȘI ALBASTRU DE METIL PÂNĂ LA ARBIDOL. TOATE MEDICAMENTELE ȘI TRATAMENTELE LE-AM URMAT CU SFINȚENIE. GIGI MI-A TRIMIS ȘI UN OM CARE MI-A FĂCUT PERFUZIILE ACASĂ. A AVUT GRIJĂ DE MINE CA DE COPILUL SĂU”, A MAI ZIS ANAMARIA PRODAN, POTRIVIT ANTENA SPORT.

Distribuie:
Sălăvăstru Alexandru

Fost practicant de box, pasionat de sport și istorie, scrie cu plăcere articole de presă, pentru că fiecare sportiv și fiecare meci sau medalie are în spate o istorie și reprezintă un moment unic în istoria sportului mondial.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

3 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

3 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

3 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

3 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

3 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

3 years ago