Un alt turneu de Mare Șlem riscă să fie amânat

Un alt turneu de Mare Șlem riscă să fie amânat
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Un alt turneu de Mare Șlem riscă să fie amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Este vorba de turneul de tenis de la Wimbledon, singurul dintre cele patru turnee de Mare Șlem ale sezonului care se dispută pe iarbă și care, până în acest moment, rămăsese programat pentru datele normale de joc.

Organizatorul turneului, All England Tennis Club, a anunțat printr-un comunicat de presă că se iau în calcul “toate scenariile, inclusiv amânarea sau anularea”, din cauza pandemiei de coronavirus, urmând să aibă o “reuniune de urgenţă” săptămâna viitoare, informează EFE şi AFP, preluate de Agerpres.

Turneul de la Wimbledon ar trebui să se desfăşoare, conform calendarului actual, între 29 iunie şi 12 iulie, iar pregătirile ar urma să debuteze “la sfârşitul lunii aprilie”, conform organizatorilor.

Săptămâna trecută, organizatorii turneului de la Roland Garros, prevăzut inițial pentru 24 mai – 7 iunie, au anunțat amânarea turneului pentru sfârșitul lunii septembrie. Ulterior, ATP şi WTA au suspendat împreună cele două circuite până pe 7 iunie, dată care ar trebui să marcheze sfârşitul sezonului pe zgură.

“În acest stadiu, pe baza indicaţiilor pe care le primim din partea autorităţilor sanitare, fereastra foarte mică de care dispunem pentru a organiza Wimbledonul, din cauza suprafeţei noastre, indică faptul că o amânare nu se va putea face fără riscuri şi dificultăţi considerabile”, au adăugat organizatorii competiţiei londoneze, subliniind că varianta “de a juca cu porţie închise a fost exclusă în mod oficial”.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!