Categories: Știri

Al doilea caz de COVID-19 în fotbalul românesc

A fost depistat al doilea caz de COVID-19 în fotbalul românesc. O persoană angajată a clubului de fotbal FC Botoşani a fost depistată pozitiv în urma efectuării testelor pentru diagnosticarea COVID-19, a confirmat, joi seara, pentru AGERPRES, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan.

“A apărut, din păcate, un nou caz de COVID-19 în Liga I. În urma testelor efectuate de lotul şi personalul angajat al FC Botoşani un rezultat a ieşit pozitiv. Nu pot să dezvălui identitatea persoanei respective”, a declarat Justin Ştefan.

Oficialul a menţionat că în actualele condiţii meciul formaţiei FC Botoşani cu Universitatea Craiova, programat, vineri, de la ora 20:00, în deplasare, în cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Ligii I va fi suspendat.

“Ca şi în cazul de la Dinamo, se va deschide o anchetă epidemiologică, iar până la finalizarea acesteia se va opri desfăşurarea meciurilor care implică clubul FC Botoşani, conform prevederilor legale stabilite de ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului si Ministerul Sănătăţii. Asta incluzând, bineînţeles, meciul cu Universitate Craiova de mâiine”, a menţionat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Acesta este al doilea caz pozitiv de COVID-19 din fotbalul românesc după cel de la FC Dinamo. Gruparea bucureşteană a anunţat, joi, că în urma efectuării testelor Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19 de către componenţii lotului şi personalului auxiliar, o persoană a fost depistată pozitiv, aceasta fiind izolată la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Ulterior, Liga Profesionistă de Fotbal a suspendat toate meciurile echipei Dinamo, până la finalizare anchetei epidemiologice a Direcţiei de Sănătate Publică.

Având în vedere amânarea partidei cu FC Botoşani, Universitatea Craiova a stabilit pentru vineri un amical cu formaţia Chindia Târgovişte.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago