A renunțat la fotbal și acum este șofer de camion în Spania

A renunțat la fotbal și acum este șofer de camion în Spania
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

A renunțat la fotbal și acum este șofer de camion în Spania. Fostul căpital al naționalei de juniori, Cătălin Rață este mulțumit de noua lui viață, chiar dacă nu va uita niciodată momentele frumoase din fotbal.

“Nu îmi e rușine cu ce fac. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună. Sunt șofer pe camion, fac curse Spania- Franța și sunt mulțumit. Ce să fac în țară, că totul e la pământ”, a spus fostul fotbalist pentru Ziare.com.

În vârstă de 36 de ani, Cătălin Rață a fost transferat de tânăr de la Sporting Pitești la Dinamo și a fost dorit chiar și de englezii de la Huddersfield la 16 ani. Accidentările l-au obligat însă să se retragă la numai 26 de ani.

“M-am născut talent și am murit speranță. Dacă nu am avut mai mult noroc, ce să fac. Eu eram liderul la naționalele de juniori, unde mai erau Pulhac, Surdu, care au și ajuns în naționala mare. Am și participat la Campionatul acela european, de juniori, de la începutul anilor 2000 unde am fost în grupă cu Spania, Belgia și Germania. În primul meci ne-au bătut ibericii, țin minte și acum că au dat gol Iniesta și Fernando Torres. Ce amintiri! Ei au ajuns mari de tot, noi… Asta este viața”, își amintește Rață.

Fostul fotbalist a povestit și despre șansa de a ajunge să joace în Anglia, dar clubul din Pitești, la care juca atunci, a cerut prea mult pentru el și alți jucători și astfel cariera lui s-a oprit în România.

Cu Dinamo, Cătălin Rață a fost campionul României în sezonul 2001-2002. Apoi a fost împrumutat la echipe din divizii inferioare din Germania, unde s-a accidentat grav și a fost nevoit să renunțe la fotbal.

”Am spus stop fotbalului și am început o viață nouă, aici în Spania, la Santander, unde sunt și părinții mei de foarte mulți ani. E foarte bine pentru mine. Sunt cu soția, cu copilul”, a mai spus Rață pentru Ziare.com.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!