Categories: Sp. individuale

A prins curaj după ce a învins-o pe Simona Halep! Nimeni nu se aștepta să joace finala turneului de tenis de la Roland Garros

A prins curaj după ce a învins-o pe Simona Halep și continuă să facă istorie la turneul de tenis de la Roland Garros. Nimeni nu se aștepta să joace finala turneului de Grand Slam!

Poloneza Iga Swiatek continuă seria de victorii clare la turneul de tenis de la Roland Garros.

Aflată pe locul 53 în topul WTA, Iga Swiatek a învins-o pe argentinianca Nadia Podoroska, scor 6-2, 6-1, și s-a calificat în finala Roland Garros 2020.

Deși nu se afla în lista de favorite ale turneului, traseul de la Roland Garros al polonezei este cu atât mai impresionant cu cât nu a cedat niciun set în cele șase meciuri până în ultimul act, deși a deși a întâlnit pe parcursul turneului jucătoare importante, cum ar fi Marketa Vondrousova, finalista de anul trecut de la Roland Garros, sau Simona Halep, campioana din 2018.

Nimeni nu pare să stea în calea polonezei Swiatek la Roland Garros 2020, care se află pentru prima oară în carieră într-o finală de Grand Slam.

Iga Swiatek a repetat în semifinala jucată împotriva argentiniencei Nadia Podorska aceeași performanță din meciul cu jucătoarea noastră Simona Halep: a cedat doar trei game-uri în fața adversarei, reușind să se califice în finală după doar o oră și 12 minute de joc.

Iga Swiatek înregistrează cu această victorie și o lovitură financiară, asigurându-și un cec în valoare de 800.000 de euro pentru performanța înregistrată până în prezent la Roland Garros.

Mai mult, Iga Swiatek a făcut un salt formidabil și în ierarhia WTA, urcând 30 de poziții în clasamentul live, până la poziția 24 WTA. Iar dacă va reușia surpriza sezonului și va obține titlul de la Roland Garros, sportiva din Polonia va acumula 2960 de puncte și va urca până pe poziția 17 WTA.

Iga Swiatek va juca finala de la Roland Garros împotriva câștigătoarei din cea de-a doua semifinală dintre Sofia Kenin (favorită 4) și Petra Kvitova (favorită 7).

Joacă și în semifinalele de dublu feminin din turneul de la Roland Garros

Iga Swiatek (19 ani) impresionează la Roland Garros și la dublu feminin. Poloneza s-a calificat în semifinalele de dublu, unde face pereche cu americanca Nicole Melichar.

Cele două vor juca în penultimul act cu Alexia Guarachi și Desirae Krawczyk. În cealaltă semifinală de dublu feminin de la Roland Garros se întâlnesc două perechi mult mai cunoscute, Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova și Timea Babos/Kristina Mladenovic.

Distribuie:
Iuliana Roca

Pasionată de comunicare, mass media și relații publice, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, social media, organizare de evenimente și campanii de comunicare. Mamă a unui băiețel, deține blogul personal de ”scrieri felurite” - iulianaroca.ro -, cu povești inspirate din viață.

Recent Posts

Larisa Iordache s-a vaccinat împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit reacțiile ulterioare

Larisa Iordache s-a vaccinat  împotriva COVID-19. Gimnasta a dezvăluit ce reacții a avut ulterior.  …

4 years ago

Simona Halep a fost răzbunată! Secretul victoriei în fața Serenei Williams

Simona Halep a fost răzbunată! După ce a pierdut sferturile de finală în fața Serenei…

4 years ago

Surpriză UEFA! Decizie neașteptată pentru Colțescu, după scandalul de rasism

UEFA a dat verdictul final în cazul scandalului de rasism în care a fost implicat…

4 years ago

”Să nu renunți niciodată!” Mesajul Simonei Halep după revenirea incredibilă din turul secund de la Australian Open

Simona Halep a dovedit astăzi că este o mare campioană. Deși abia în turul secund…

4 years ago

Ce reușită! Simona Halep obține o victorie muncită și spectaculoasă la Australian Open

Simona Halep reușește să obțină o victorie muncită și spectaculoasă în turul secund al turneului…

4 years ago

Succes uriaș la Australian Open! Ce spune Sorana Cîrstea despre victorie

Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea…

4 years ago