Robert Jitaru și Cristina Cosma sunt două dintre speranțele boxului românesc la o medalie olimpică.

  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Dublul campion european la U22 și vicecampioana europeană la aceeași categorie de vârstă formează un cuplu și visează să ajungă, împreună, pe podium la Tokyo. Povestea lor a început în urmă cu patru ani, în ringul de box.

“L-am văzut la un meci la noi în sală, la București. Mie nu-mi plăcea boxul masculin, nu aveam o părere foarte bună despre el. L-am văzut boxând, era mai micuț, avea o freză într-o parte, mi se părea atât de frumos și, când am văzut cum boxează, mă întrebam cine e băiatul ăsta” – Cristina Cosma, vicecampioană europeană box la U22.

“Prima data când am văzut-o m-am îndrăgostit de ea, a fost o scânteie între noi” – Robert Jitaru, campion european box la U22.

Vor medalia olimpică în același timp

La Tokyo, Robert Jitaru (21 de ani) și Cristina Cosma (22 de ani) vor să calce pe urmele unui cuplu celebru în boxul mondial. Pugiliștii francezi Tony Yoka și Estelle Mossely au devenit campioni olimpici la aceeași ediție a Jocurilor, Rio 2016.

“Ne doream să fim noi în locul lor. Este greu, dar nu imposibil și suntem încrezători că vom reuși și noi asta” – Robert Jitaru, campion european box la U22.

“Ar fi un vis devenit realitate, ne dorim foarte mult asta. Sunt două ringuri la calificări iar el visează să boxez eu pe ringul A și el pe B și în același moment să ne calificăm. La Tokyo țintim o medalie olimpică, evident”– Cristina Cosma, vicecampioană europeană box la U22.

”Cristina e artistă în ring”

Robert Jitaru și Cristina Cosma sunt împreună la antrenamente, în cantonamente și la competiții. Legitimați la CSA Steaua București, pugiliștii consideră că viața sportivă de performanță este mai ușoară în doi.

“Majoritatea timpului îl petrecem împreună și e mult mai bine, pentru că ne ajutăm reciproc. Bine, mai mult el pe mine. Ne dăm sfaturi. Încerc să îi copiez foarte mult stilul lui și toată lumea spune că am luat multe de la Robert și sunt mândră de mine. Idoul meu e o fată, Katie Taylor, campioană olimpică și mondială. Dintre băieți nu am idoli, dar pot să zic că e Robert” – Cristina Cosma, vicecampioană europeană box la U22.

“Cristina e o artistă în ring, iubesc stilul ei de box, dar nu-i spun de foarte multe ori asta. Vreau să se mențină la fel de respectuoasă, să muncească, să nu fie cu nasul pe sus, să ia totul treptat și să ajungă unde își dorește ea. Sunt sigur că va reuși.” – Robert Jitaru, campion european box la U22.

Fac colecție de trofee

Robert Jitaru are în palmares două medalii de aur la Campionatele Europene U22, la categoria 56 de kilograme, cucerite la edițiile din 2017 (Brăila) și 2018 (Târgu Jiu). Cristina Cosma este viecampioană europeană U22 la categoria 57 kg, performanță reușită la competiția continentală din 2018 (Târgu Jiu).

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!