Federația Română de Tenis a publicat Programul de Dezvoltare din 2021

Federația Română de Tenis a publicat Programul de Dezvoltare din 2021

În urma unui comunicat al Federației Române de Tenis, aflăm despre loturile definitivate în urma selecțiilor naționale din anul 2020 și programul dezvoltării pentru anul următor. Situația este mai dificilă decât pare, din cauza problemelor de finanțare.

Fondurile insuficiente și pandemia de COVID-19, probleme în realizarea tuturor obiectivelor

Federația Română de Tenis a întâmpinat în ultimii trei ani probleme serioase în ceea ce privește finanțarea, care, deși îndeplinea toate condițiile de legalitate, nu a primit acceptul din partea MTS. Anul 2020, în contextul actual al Pandemiei de Coronavirus Covid-19, a fost un an mai dificil ca niciodată, și, cu toate că au fost făcute eforturi financiare uriașe, nu s-a reușit realizarea tuturor acțiunilor în cadrul Loturilor Naționale.

În aceste condiții, regăsim în rândurile de mai jos cererile exprimate de FRT prin Programul de Dezvoltare pentru sportivii de Lot Național, cu speranța că anul 2021 va schimba condițiile nefavorabile de până acum (MTS va aproba fondurile necesare sprijinirii Loturilor Naționale, iar situația Epidemiologică la nivel internațional va permite organizarea de competiții), după cum urmează:

A. Reintroducerea Legăturii contractuale dintre sportivii de lot și FRT (Contracte) cu drepturi și obligații de ambele părți, pe baza cărora, fiecare sportiv, individual, va beneficia de susținere materială și financiară.

B. Evaluare individuală a sportivilor până la finalul anului 2020 cu scopul formării Grupelor Valorice A și B în fiecare Lot Național. Numărul de sportivi din fiecare Grupă valorică este variabil, de la lot la lot, fiind dat de rezultatele evaluărilor individuale de ordin tehnic, tactic și fizic.

C. Bugetarea în planul anual de finanțare către MTS a unui număr cât mai mare de turnee internaționale (organizate în România, sau în străinătate) – Tennis Europe, ITF Juniors, ITF World Tennis Tour – care să asigure participarea unor echipe formate sub egida FRT, dintre sportivii de Lot Național, cu scopul de a completa eforturile individuale ale familiilor  și cluburilor. Țelul nostru este ca fiecare grupă de vârstă să beneficieze de 14 până la 18 săptămâni de turnee cu antrenor-însoțitor, susținute financiar de FRT.

D. Schimbarea, începând din anul 2021, a modului de desfășurare a Selecțiilor Naționale U11 și U13, respectiv U12 și U14. Astfel, în completarea meciurile deja consacrate, va exista și o perioadă de pregătire centralizată cu Antrenorii de Lot și Antrenorii Federali.

E. Lărgirea Staff-ului tehnic al FRT prin cooptarea a patru noi Antrenori de Lot Național, a unui Medic Sportiv, a unui Specialist din cadrul Institutului de Cercetare Sportivă și a unui Preparator fizic federal, pe lângă cei doi Antrenori Federali și Directorul Tehnic.

Lista cu Loturile Naționale Finale poate fi consultată aici.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!