Dinamo, în prag de colaps. Data limită pentru plata datoriei

Dinamo, în prag de colaps. Data limită pentru plata datoriei
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Preluarea clubului de către investitorii spanioli se pare că a produs mai multe probleme decât soluții. Astfel, sfârșitul lunii noiembrie reprezintă primul pas pe care clubul din Ștefan cel Mare trebuie să îl depășească pentru a scăpa de penalizare. Datoria imensă poate însemna pentru club, colapsul. 

Sfârșitul lunii noiembrie reprezintă data limită la care Dinamo poate să își plătească o parte din datoria imensă față de foștii angajați. În aceste condiții, suma de 800.000 de lei neachitată poate lăsa clubul cu doar șase puncte în Liga I. După ce s-a reușit o mobilizare exemplară și demnă de lăudat prin intermediul suporterilor și al fundației „DDB”, situația devine mai gravă întrucât nu sunt bani în interiorul clubului. Astfel, Pablo Cortacero, patronului echipei, a transferat suma de 400.000 de euro, însă banii încă nu au ajuns la club. Se pare că autoritățile spaniole și cele ale UE au blocat suma de bani din cauza unor suspiciuni de spălare de bani.

Banii, cu care patronul Pablo Cortacero trebuia să achite datoriile salariale ale clubului Dinamo pentru ultimele trei luni, au fost blocați de SEPA, probabil din cauză că există suspiciuni în privința provenienței sau destinației lor. În ultimii ani, UE a înăsprit controalele asupra transferurilor de bani, după ce organizațiile de crimă organizată și rețelele teroriste au folosit bănci sau servicii bancare omologate pentru a transfera sume consistente de bani între țările europene. Cel mai probabil, cei 400.000 de euro transferați de Cortacero au intrat pe radarul instituțiilor care se ocupa cu combaterea spălării banilor, după ce a fost folosit un cont care a făcut tranzacții mult mai mici în trecut, și vor putea fi deblocați doar după ce se face o verificare amănunțită a sursei și destinației.

Scandal în interiorul clubului

Problemele financiare au format mai multe tabere în interiorul clubului, dând startul la un adevărat scandal. Directorul sportiv se pare că are un conflict deschis cu antrenorul Cosmin Contra, iar împotriva sa se numără Ioan Mărginean, Dorin Serdean și Alex Couto.

Suma de 400.000 de euro însă nu ar fi suficientă pentru plata datoriilor și a salariilor, datorie ce ar ajunge undeva la 1 milion de euro. Neplătiți de luni bune, jucătorii încep să își pună semne de întrebare cu privire la viitorul lor în Ștefan cel Mare.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!