Cum devii voluntar UEFA EURO 2020

Cum devii voluntar UEFA EURO 2020
  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Vrei sa devii voluntar UEFA EURO 2020?  Evenimentul va pune într-o lumină unică continentul European prin cele 12 orașe care vor găzdui partidele turneului final. În spatele bucuriei împărtășite de toți iubitorii fotbalului la nivel mondial se vor ascunde cei aproape 1000 de voluntari care vor fi sufletul evenimentelor organizate în fiecare oraș gazdă.

La București, cu doar șapte zile înainte de finalul perioadei de înscriere, peste 2000 de voluntari au completat formularul de înscriere. Dintre aceștia, aproape 1000 au fost și intervievați la Centrul Cultural Sportiv Tei sau prin apeluri video, în cazul candidaților aflați la distanță.

Până în momentul de față, profilul voluntarilor s-a dovedit unul extrem de divers. Aplicanți din toată țara au fost prezenți la interviuri, iar diversitatea lor poate fi explorată în infograficul de mai jos.

Vârsta medie a candidaților este de 26 de ani, cel mai vârstnic aplicant are 65 de ani, iar ”bobocul grupului” va împlini 18 ani cu o zi înainte de începerea fazei operaționale a turneului, când voluntarii vor începe să fie mobilizați.

Diversitatea nu se oprește la vârstă. Iubitori ai sportului din toată lumea doresc să facă parte din echipa de voluntari UEFA EURO 2020 de la București. Între aceștia sunt incluși și români din diaspora, care se vor întoarce acasă pentru a contribui la organizarea celui mai mare eveniment sportiv de anul viitor. Aplicantul care locuiește cel mai departe de țara noastră vine din Brazilia, în timp ce țările Europene care au oferit aplicanți internaționali sunt reprezentate pe harta următoare.

Mai multe detalii despre programul de voluntariat pentru UEFA EURO 2020, descrierile tuturor departamentelor pentru voluntari, cât și formularul de înscriere în program, se regăsesc pe site-ul volunteer.frf.ro.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!