Rezultat memorabil pentru o echipă românească, cu 15 ani în urmă

Rezultat memorabil pentru o echipă românească, cu 15 ani în urmă

Rezultat memorabil pentru o echipă românească, cu 15 ani în urmă. Acel rezultat a reprezentat o bucurie imensă în inimile suporterilor, iar foștii jucători își reamintesc cu plăcere de acele vremuri. În acest moment, echipa se află în Liga a II-a și luptă pentru promovarea în prim-planul fotbalului românesc, loc în care trebuie să se regăsească echipele de tradiție.

Perioada în care fotbalul părea „mai ușor”

Golul marcat de Marius Măldărășanu în minutul 87 a adus victoria echipei din Giulești și l-a făcut pe Răzvan Lucescu să câștige în fața tatălui său, Mircea Lucescu. Daniel Niculae își reamintește:

„Am întâlnit atunci o echipă mult mai bună! Lui Răzvan Lucescu nu-i scăpa nimic și a pregătit meciul extraordinar, chiar dacă a avut emoții, doar și acea conferință de presă de atunci e de neuitat. Puteam să marcăm chiar mai multe goluri. Pe lângă gol, am ratat și eu o șansă mare cu un șut la colțul scurt, a ratat și Nae Constantin, dar și Ionuț Rada. Au fost și ei periculoși la loviturile libere. Dacă îmi aduc bine aminte, Dani Coman a scos o minge chiar din vinclu”, și-a adus aminte Daniel Niculae.

„A rămas o campanie extraordinară pentru Rapid, am simțit de la început că putem să reușim o performanță notabilă”, a punctat fostul atacant din Giulești, care a câștigat cu Rapid cinci trofee: Liga 1, Cupa României (2) și Supercupa României (2).

Echipa Rapidului din timpul meciului cu Șahtior: Dănuț Coman – Ionuț Rada, Valentin Bădoi, Artavazd Karamyan, Robert Ilyeș, Marius Măldărășanu, Daniel Niculae, Vasile Maftei, Nicolae Constantin și Mugurel Buga.

Răzvan Lucescu, declara după ce l-a învins pe Mircea Lucescu:

„A fost un şoc pentru că am realizat că era pentru prima dată când eu mă bucuram pentru o înfângere a lui. Am plâns tare de tot! Aşa a fost… am lacrimi în ochi şi acum pentru că sunt momente care-ţi sunt adânc întipărite, care îţi rămân”, declara antrenorul Rapidului după rezultatul memorabil.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!